În Casa Robescu, un simbol al bogatei istorii a orașului

Înființat în 1953, Clubul Elevilor din Galați a fost un refugiu pentru tinerii artiști aspiranți într-o perioadă în care creativitatea era adesea înăbușită de realitățile dure ale României comuniste: Casa Robescu. Plină de energia creației, spiritele istoriei artei șopteau prin crăpăturile pereților săi uzați de timp.

În Casa Robescu, simbol al bogatei istorii a orașului, am întâlnit pentru prima dată magia iconografiei ortodoxe și măreția operei lui Michelangelo, și aici mi-am expus primele picturi în expoziții pentru copii. Pe atunci, pictarea icoanelor simțea o atingere a unei tradiții sacre, o legătură profundă cu istoria și spiritualitatea României. Fiecare tușă de pensulă pe panourile de lemn reprezenta secole de devotament și măiestrie, o practică atemporală care a rămas în mare parte neatinsă de regimul politic sub care trăiam. Într-o lume în care schimbarea era privită cu suspiciune, actul de a picta aceste icoane religioase era atât o rebeliune personală, cât și culturală.

În timp ce lucram, am găsit alinare în studierea artei lui Michelangelo. Stăpânirea sa asupra formei și expresiei mi-a deschis ochii către posibilitățile creativității umane, chiar și în limitele unei societăți restrictive. În acei ani, am pictat nu doar pentru a-mi perfecționa arta, ci și pentru a evada într-o lume în care frumusețea și adevărul încă puteau înflori. Într-o lume dominată de o estetică rece, industrială, exista o atracție incontestabilă către confortul trecutului, chiar dacă tânjeam după ceva nou.

O moștenire care dăinuie

Când reflectez asupra acelor zile de început, sunt impresionat de impactul durabil pe care Casa Robescu și Clubul Elevilor din Galați l-au avut asupra mea. Aici, între acele ziduri istorice, am învățat pentru prima dată să mă exprim prin artă, să navighez în echilibrul delicat dintre tradiție și inovație. Chiar și acum, în timp ce urmăresc arta sustenabilă în viața mea profesională, lecțiile pe care le-am învățat la Galați - importanța rădăcinilor, a tradiției și curajul de a crea în fața adversității - continuă să-mi modeleze munca.

Casa Robescu încă dăinuie, după 127 de ani, martoră tăcută a generațiilor de tineri artiști care, la fel ca mine, și-au găsit vocea între zidurile sale. Și, deși lumea din jurul ei s-a schimbat dramatic, rămâne un simbol al creativității, rezilienței și puterii durabile a artei de a transcende timpul și circumstanțele.

În lumea cenușie a României comuniste, culorile vii ale picturilor noastre ne aminteau că, chiar și în cele mai întunecate vremuri, arta are puterea de a ilumina și de a transforma.