În inima orașului Galați, România, ascunsă într-o impunătoare clădire interbelică cunoscută sub numele de Casa Robescu, un simbol al bogatei istorii a orașului, aceasta avea deja un secol când i-am trecut pragul pentru prima dată.
Înființat în 1953, Clubul Elevilor din Galați a fost un refugiu pentru tinerii artiști aspiranți într-o perioadă în care creativitatea era adesea înăbușită de realitățile dure ale României comuniste. Casa Robescu, cu tavanele sale înalte și podelele din lemn uzate, se afla pe strada Mihai Bravu, într-un contrast puternic cu lumea exterioară - o lume definită de blocuri de apartamente gri, pătrate și un sentiment omniprezent de limitare. În interior, însă, aerul era diferit. Era plin de energia creației, unde spiritele istoriei artei șopteau prin crăpăturile zidurilor sale uzate de timp. Aici am întâlnit pentru prima dată magia iconografiei ortodoxe și măreția operei lui Michelangelo și aici mi-am expus primele picturi în expoziții pentru copii. La acea vreme, pictarea icoanelor simțea o atingere a unei tradiții sacre, o legătură profundă cu istoria și spiritualitatea României. Fiecare tușă de pensulă pe panourile de lemn reprezenta secole de devotament și măiestrie, o practică atemporală care a rămas în mare parte neatinsă de regimul politic sub care trăiam. Într-o lume în care schimbarea era privită cu suspiciune, actul de a picta aceste icoane religioase era atât o rebeliune personală, cât și culturală.
Pe măsură ce lucram, găseam alinare în studierea artei lui Michelangelo. Stăpânirea sa asupra formei și expresiei mi-a deschis ochii către posibilitățile creativității umane, chiar și în limitele unei societăți restrictive. În acei ani, am pictat nu doar pentru a-mi perfecționa arta, ci și pentru a evada într-o lume în care frumusețea și adevărul încă puteau înflori.
Într-o lume dominată de o estetică rece, industrială, exista o atracție incontestabilă către confortul trecutului, chiar dacă tânjeam după ceva nou.
O moștenire care dăinuie
Când reflectez asupra acelor zile de început, sunt impresionat de impactul durabil pe care Casa Robescu și Clubul Elevilor din Galați l-au avut asupra mea. Aici, între acele ziduri istorice, am învățat pentru prima dată să mă exprim prin artă, să navighez în echilibrul delicat dintre tradiție și inovație. Chiar și acum, în timp ce urmăresc arta sustenabilă în viața mea profesională, lecțiile pe care le-am învățat la Galați - importanța rădăcinilor, a tradiției și curajul de a crea în fața adversității - continuă să-mi modeleze munca.
Casa Robescu încă dăinuie, după 127 de ani, martoră tăcută a generațiilor de tineri artiști care, la fel ca mine, și-au găsit vocea între zidurile sale. Și, deși lumea din jurul ei s-a schimbat dramatic, rămâne un simbol al creativității, rezilienței și puterii durabile a artei de a transcende timpul și circumstanțele.
În lumea cenușie a României comuniste, culorile vii ale picturilor noastre ne aminteau că, chiar și în cele mai întunecate vremuri, arta are puterea de a ilumina și de a transforma.
